preluat de pe blogul parohiei

preluat de pe blogul parohiei

Duminica a 12 a dupa rusalii

Mesaje duminicalePosted by Cristian Silviu Comanescu Sun, August 27, 2017 08:09:31


Duminica a 12 a dupa rusalii-Tânărul bogat

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicându-I: Bunule Învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul: Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: "Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.Matei 12,16..


Dragii mei

Tânărul bogat din Evanghelia Duminicii a 12-a după Rusalii, îl reprezintă pe omul care, deşi are o situaţie materială bună, deşi este corect din punct de vedere moral, păstrează totuşi în suflet un dor după ceva mai înalt decât ceea ce poate să-i ofere avuţia materială şi etica ireproşabilă.

Mântuitorul Iisus Hristos, după cum vedem, respectă întristarea şi libertatea tânărului. Nu-l consolează, nu diminuează şi nu schimbă sfatul dat. Pentru că tânărul bogat a fost sincer şi direct, dovedind râvnă pentru viaţa veşnică, şi răspunsul Mântuitorului a venit într-o formă concisă, chiar dacă sfatul cel bun pe care-l primise tânărul nu putea fi împlinit imediat.

Evanghelia acestei duminici este plină de învăţături duhovniceşti.

În primul rând, învăţăm de la acest tânăr bogat, dar evlavios şi moral, că omul, chiar şi atunci când are o situaţie materială asigurată în lumea aceasta, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să ofere sufletului lui bucuria vieţii veşnice. Sufletul omului, creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, este permanent în căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, Cel netrecător şi nelimitat. E atât de doritor de veşnicie sufletul omului, încât nimic din lumea aceasta nu-l poate satisface pe deplin. Nimic din ceea ce este trecător nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă şi iubire veşnică. Numai Dumnezeu Cel veşnic şi nesfârşit în iubirea Sa poate umple sufletul omului cu viaţă şi iubire veşnică. Aceasta este adâncimea căutării din întrebarea tânărului evlavios şi bogat, şi anume: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”. Aceasta este cea mai frumoasă întrebare, nu doar pentru un tânăr, ci pentru orice om: “Ce să fac, ca să am viaţa veşnică?”.

Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă această frumuseţe unică a întrebării tânărului, atunci când spune: Ce folos avem de viaţa aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu căutăm viaţa cea veşnică, netrecătoare?

În al doilea rând mai aflăm un alt adevăr, deosebit de important: că nu este suficient să fii evlavios şi virtuos, nu e suficient să nu ucizi, să nu desfrânezi, să nu furi, să nu minţi, să nu înşeli, să nu mărturiseşti strâmb, adică nu este suficient să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine, ca să fii desăvârşit. Iar cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest tânăr bogat era milostenia, ajutorarea săracilor.Tânărul bogat primeşte sfatul de a renunţa la agonisirea sa materială, pentru a dobândi comoară spirituală în inima lui, căci toate cele materiale acumulate de noi sunt ameninţate de risipire, numai fapta bună are calitatea de a se imprima în sufletul nostru ca o lumină ce ne însoţeşte în veşnicie.

În sfârşit, din această Evanghelie mai învăţăm că nu este uşoară schimbarea vieţii omului şi orientarea ei pe calea desăvârşirii, că fără luptă şi întristare nu este posibilă părăsirea căilor greşite. Foarte adesea ne întristăm când Hristos, prin Evanghelie, ne cheamă să ne schimbăm viaţa, să dărâmăm idolii ascunşi în inima noastră, adică patimi camuflate, şi să lăsăm să vină în locul lor iubirea şi lumina lui Hristos. Totuşi, toate sunt cu putinţă când căutăm sincer viaţa veşnică şi cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, cei ce ne aflăm în căutarea mântuirii, să putem împlini sfaturile cele bune ale lui Hristos-Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin! (P.F. Daniel-predica Duminicii a 12-a după Rusalii)

Vă aștept la Sfânta Liturghie,

Cu pace și binecuvântare,

pr.Cristian Silviu